Fleosc. Major.

Esti prea idioata ca sa existi. Atat am de spus. Stai, inca ceva: fleosc!

Despre postul de anterior nu este nimic de spus. Nu ma scuz, nu dau explicatii. N-am pentru ce. O mica ameteala nu cred ca strica.

Blogroll in constructie.

Altceva? Ma plictisesc. Hubbis, mersi pentru lista de filme >:D<. Gata.

Huh?

Nustu. De ce ma simt naspa? Cand esti beat n-ar trebui sa te simti naspa. Nu stiu daca ma simt naspa. Cred ca sunt obosit. Asta e.

Deci daca observati un haos in ideile mele gasiti motivul mai sus. Asta daca nu sunteti idioti. Nu toti sunteti idioti. Semafor nu e idioata, ea e desteapta. Si Hubbis e desteapta. De ele imi place. Iar am deviat.

Deci 2: de fiecare data cand te imbeti incepi sa regreti anume lucruri? Nustu. Dupa ce au plecat Irina si Dorina m-a luat o moleseala asa. Ma gandesc s-o sun pe mama sa vorbesc cu ea. A plecat de=-acasa, ne-am certat bla bla bla.  Da’ nu vreau sa cedez eu. Sa cedeze si ea. Da’ totusi, cred c-o s-o sun. Ar trebui sa ma imbat mai des. Asa-mi vin ideile mai repede. Da’ nu e ceva logic aicisa: cand te=mbeti cica te rupi de lumea asta. Am fost si eu rupt de lumea asta da’ am revenit prea in forta.  Naspa. Ati inteles ceva? Nu cred. Ba da, ati inteles. Sunteti destepti. Nu va udati degeaba. Nu toti.

M-am plictisit. Maine o sa privesc Sweeney Tod. Tilul filmului e mai lung da’ mi-e sila sa-l scriu. Duuuude. Opreste-te! Faci exact ceea ce urasti mai mult. Urasc sa-mi povestesc micile detalii din viata. Stiu ca pana acu cateva sapatamani (cacofonie) procedam in felu’ asta da’ mi s-a cam pus pata si….MAXIM AM SPUS!

A-nceput sa ma doara capu’. E normal sa te doara capu’? R: boule, daca esti beat normal ca te doare capul. Wake up! Am facut multe filmulete. Multe multe. Chiar o groaza. Si m-am decis sa fac un film cu o lampa in rolul principal. Si cu Irina care e figuranta. Nu figuranta, ci figuranta. Iar m-am plictisit. Va las. Is prea varza acu ca sa mai stau treaz. Noapte buna! (cel putin eu si beat respect notiunea timpului. nu-s chiar beat beat, oleaca beat)

Cado-premiu, SS, frate neglijent = ceva special

Da, sunt un frate neglijent. Saraca Semafor m-a premiat acum ceva timp, m-a premiat si azi. In intensul flux de ganduri care se petrece in mintea subsemnatului am uitat sa mentionez de primul premiu pe blog.  Ea a trecut cu vederea si m-a premiat si a doua oara, cu un premiu mult mai valoros, cred eu.

• Primul premiu este un cado-premiu. Un premiu pentru blogul meu. Ma simt gelos. Si daca e un premiu de la sor-mea, inseamna ca nu merge la nimeni. Na. Is egoist si nu vi-l dau. Nu meritati. Dar, exista o excepetie. Insasi (sau vrei insusi) Semaforul. I-l pasez inapoi, daca se poate. Stati, m-am razgandit. Merge si la Hubbis, la nepoata-mea.  l-as da si Xayidei dar nu prea isi mai face aparitia. Poa’ sa si-l revendice cand se intoarce.

• Al doilea premiu este pentru mine. L-am primit pentru faptul ca scriu castoc. Asta crede Semafor. Eu cred ca scriu banal (am observat in ultimul timp la mine o tendinta de a ma subestima. astept sa vad contrariul). E mai complicat, avand si reguli. Mai intai va arat premiul apoi va fac cunostinta cu “legile”.

1. Fiecare Scriitor Superior (S.S.) trebuie să dea mai departe premiul la cinci prieteni bloggeri speciali;
2. Fiecare S.S. trebuie să îşi creeze o legătură pe net la blogul (şi autorul-blogger prieten) de la care el a primit premiul;
3. Fiecare S.S. trebuie să îşi prezinte premiul pe blog şi să adauge link către acest post care ne explică ce este cu premiul;
4. Fiecare S.S. care a câştigat premiul este rugat să viziteze acest post şi să îşi adauge numele la Mr. Linky List…
5. Fiecare S.S. trebuie să posteze aceste reguli pe blogul lui.

Conform regulii nr. 1, trebuie sa dau premiul mai departe la 5 persoane speciale. Premiul, daca nu ar fi fost deja premiate, ar fi mers  la Semafor si la Hubbis, iar. Imi place cum scriu ele, na. I-l mai dau si Irinei, pentru ca e mica si prapadita. Inca 2 persoane (stati sa arunc o privire prin b.roll). Gata, stiu. I-l dau Dianei si Sagai (care TREBUIE sa-si activeze blogul, daca nu…vede ea).Deci vreau sa va spun ca Saga scrie niste povesti castoceanu tare. Mie imi plac. Mult.

Ceva special-ul ramane pentru maine sau…altadata. Dar nu voi uita de el. Este ceva pentru Semafor, drept revansa pentru ca am fost neglijent. O sa vezi tu, don’soara!

Copii, fiti COPII!

Azi am vazut la Arhi un articol naspa. De ce naspa? Pentru ca reflecta cruda realitate. Sa va spun despre ce este vorba. Si la mine in sat a nins. Destul de mult cat sa se puna un strat de zapada suficient pentru jocurile de iarna. Cand m-am intors de la scoala, stiti cati copii am vazut pe strazi? 3 COPII MARI SI LATI! De ce numai 3? Pentru ca exista Disney Channel si KidsCo + WoW, Lineage, Second Life (pe-astea le-a enumerat Arhi).

Deci vreau sa va spun ca astazi aproape toata clasa a iesit in curtea scolii sa se joace. Foarte tare! Faptul ca am trecut peste vesnica prejudecata: “Vai nu, am 16 ani, ce dracu’!” a fost ceva misto. Nu conta ca primeam bulgari in fata, ca ne intra zapada pe spate – NE DISTRAM, si asta e tot ce conta. Plus ca in drum spre casa, eu si Dorina ne-am trantit prin zapada, ne-am pus piedici, ne-am imbulgarit, si va spun eu, nu ne-am gandit deloc ca suntem la liceu si “ne vede lumea”. Fleosc. Si ca sa ma dau de tot de gol, ieri am servit un meniu al carui ingredient principal era zapada. Azi am mancat un turture. Si acum voi (unii dintre voi, nu toti) spuneti: “Ia uite-l si pe taranu’ asta!” Si eu iar spun: Fleosc.

Din ce in ce mai multi copii si adolescenti se transforma in printesici carora le e frica de zapada si iti baga pe gat eterna replica: “Da’ zapada e rece!”. Normal ca e rece, idiotule/idioato! Asta e farmecul iernii.

Maine, X D preia initiativca si iese la imbulgareala. Iar. X D e cel mai tare, ce mai! :biggrin:. Nu uitati ca sunt un geniu =)). See ya!

Nu uitati ca sunt un geniu.

Titlu inspirat din Zeke si Luther – Disney Channel.

N-am mai scris pentru ca nu am avut ceva cu adevarat important de spus. Am preferat sa nu va plictisesc cu banalitatile din viata mea. (viata mea nu e chiar banala, dar vi se poate parea voua banala, deci nu vars banalitati pe blog. nu va intereseaza ce am mancat, la cat m-am trezit, nu? sigur ca nu va intereseaza. sau va poate interesa doar daca sunteti sado-maso si desi imi urati blogul si pe mine implicit, tot imi cititi aberatiile. dar gresesc – acesta nu este interes, este curiozitate, nu? wow, ce paranteza mare)

Haideti sa va mint despre gripa porcina. Nu m-am vaccinat si nici nu ma voi vaccina. Fac asta cu riscul de a ma imbolnavi, risc care este oarecum mic, zic eu. Avand in vedere ca doar 2 din cele 10 tulpini ale virusului sunt letale, imi asum acest pericol. Cat despre vaccin, eu cred ca totusi este ceva in neregula de tot atatia politicieni si vedete de televiziune din afara le spun oamenilor (la modul cel mai subtil posibil – ya right) sa faca vaccinul. Si nu doar cei din afara, ci si cei de aici. Un exemplu bun (pentru mine, cel putin): asistenta liceului. Acum o luna si ceva a venit in clasa si ne-a intrebat daca facem vaccinul. I-am raspuns ca nu-l facem pentru ca este periculos. Ce feedback am primit? Mai avea putin si se ducea la directot acuzandu-ma de blasfemie. Acum o saptamana a venit sa faca o lista cu cei care se vaccineaza. Inainte de asta a tinut un discurs (invatat, zic eu) spunand ca vaccinul nu are nimic, nu are efecte adverse, tot ce se spune la televizor este fals. Asta despre gripa porcina. Fetelor le-a nutrit frica in legatura cu vaccinul impotriva cancerului de col uterin, care, dupa cum bine stiti, in trecut a avut efecte adverse letale. Cred ca femeia asta a avut un profesor in ale manipularii destul de prost – nu a fost chiar asa de subtila.

Azi 2 colege din clasa s-au vaccinat. Una dintre ele nu a avut nimic dupa, cealalta, imediat dupa administrare a prezentat dureri in bratul cu pricina. Si nu o durere care a durat cateva minute, ci mult mai mult. Poate fi ceva legat de vaccin, poate fi cu totul altceva.

Sa va spun si scopul acestui post? Sunt ahtiat dupa trafic si imi exersez metodele de manipulare in masa. Ia ziceti, simtiti o anumita influenta din partea mea? Dupa ce cititi asta va veti urca pe birou si veti sta in cap, sprijinindu-va doar cu o mana, cu cealalta va scarpinati in nas. E mai culeanu asa. Citesc Jane Eyre. Castoceanu. Nu e scrisa de castoceanu, ci de Charlotte Bronte. Rochester e cam ciudat, dar si Jane ii canta in struna. 2 urati. Siii, nu uitati ca sunt un geniu. Autoproclamat. ) (daca luati in serios faza cu “nu uitati ca sunt un geniu” inseamna ca sunteti…inlocuiti cu ce vreit voi) Si nu in ultimul rand: Semafor, intregul judet Tulcea e cu tine. Dupa sesiune vei primi 50 de kile de vin rosu ca-cadou de la mine pentru tine, care este ma’ sister. Si pentru ca m-ai ajutat in nenumarate randuri. Wow, ce declaratie de dragoste. Nu stiu ce m-a apucat. Ma rog.

25

Update: am obtinut 64 de puncte din 120.  Am avut dreptate.

Olimpiada de romana, faza judeteana. Daca iau punctaj mare inseamna ca m-am subestimat. Daca nu iau punctaj mare inseamna ca am avut dreptate.

Despre “fotograful” de mine

Abordez subiectul acesta pentru ca pe parcursul timpului v-am aratat cateva poze facute de mine. De curand am vazut la Semafor si la altcineva o pagina speciala pentru fotografii asa ca mi-am spus ca este un mod eficient de a-mi organiza lucrarile si in acelasi timp pagina serveste si ca portofoliu.

Totul a inceput acum aproape 2 ani, cand eu si Irina visam sa avem o camera foto digitala. Pe vremurile acelea era un lux, mai ales daca aveai una de 7 mpx. Eh, se pare ca rugaciunile noastre au fost ascultate si in vara anului respectiv amandoi ne-am cumparat frumusetile mult dorite. Hehe, eu mi-am luat de 8 mpx, deci eram jmeker. Bineinteles, la inceput ma prosteam, indreptam obiectivul spre orice banalitate, fotografiam tot ce era important si mai putin important.

In toamna urma sa incep liceul. Odata cu acesta aveam sa fac cunostinta cu noi materii: unele interesante, altele mai putin interesante (ca logica). Printre cele interesante se afla si jurnalistica. La aflarea faptului ca voi face jurnalistica un entuziasm greu de stapanit si-a facut loc printre celulele corpului meu. In primele ore, profa (THAT teacher, Semafor) a facut un fel de sondaj: ne-a pus pe fiecare sa enumeram domeniile pentru care manifestam interes. Eu ca sa fiu cocos am marturisit ca sunt interesat de jurnalism si fotografie. Bomba a cazut imediat: aveam 2 saptamani la dispozitie sa fac un portofoliu pe care trebuia sa-l prezint clasei. Waht?! Primul gand (dupa what) a fost: “M-a mancat in cur!”. In urmatoarele 2 saptamani mergeam cam in fiecare zi pe camp, mergeam la stani de oi, in speranta ca voi obtine cateva cadre demne de un portofoliu cat de cat acceptabil. Si Irina a avut de facut portofoliu. Nu am fost singur in rahatel.

Deadline-ul soseste, noi doi cu unghiile roase pana la carne.  Cand ne auzim numele, ne indreptam umili spre catedra. Ne asezam deoparte si de alta a catedrei, inmanand sfiosi albumele de fotografii. Pe timpul evaluarii ne aruncam priviri care s-ar traduce cam asa: “Mi-a facut placere sa te cunosc!” – “Si mie! Ne vedem in Rai!”. Feedback-ul profei? Unul pozitiv, avand in vedere ca noi habar n-aveam cu ce se mananca fotografia. Apoi am primit ordine clare: aprofundati, Aprofundati, APROFUNDATI!. Eu m-am mai uitat pe cateva forumuri, dar lepra de Irina nici ca s-a chinuit. Am fost inscrisi amandoi la un concurs national de fotografie – Artfocus. Si atunci alergatura dupa cadre demne de un concurs national de fotografie. Eu, avid dupa recunoasterea talentului (eram si mai arogant atunci) am depasit limitele si m-am folosit de o batranica-care cu vreo 2 saptamani inainte de sedinta foto fusese operata la stomac. Daca a acceptat, ce sa-i fac? Si nici nu a durat mult, vreo 10 minute. Dupa multe tratative si cersit de sfaturi am decis sa trimit 2 fotografii.

Zis si facut. Am trimis amandoi fotografiile, am fost acceptati in concurs. Dupa vreo luna incepe jurizarea. Deci habar nu aveti ce razboi pe voturi era intre noi doi, mai ales ca eram certati. WW3. Se anunta rezultatele. Soc. Irina 1, eu 2. PE TARA. Am ramas masca. Adica cum?! Noi, doi mucosi cu aere de mari fotografi sa dea lovitura din prima? No…nu e posibil. Vin si premiile. BAAAANI!  Deci nu a fost o teapa toata chestia. Bun.

De atat am avut nevoie pentru a-mi alimenta hobby-ul. In urmatoarele luni i-am stresat pe toti cu: “Iti place poza asta?” Evident, raspunsurile erau mereu pozitive, lucru care incepuse sa ma enerveze. Oi fi avand eu talent inascut (ya right), dar nici chiar asa. Sau poate puneam intrebarile unor persoane nepotrivite. Nustu nustu cred ca nustu. Asta a fost in clasa a 9-a. In vacanta am lasat-o mai moale pentru ca am avut camera stricata. In a 10-a la fel.

Si toate acestea cu o camera amarata. Nu profesionala, nu semi-profesionala – camera pentru amatori. Cat am balit si inca balesc dupa niste frumuseti din alea profesionale. Cam asta e povestea mea si a amicei fotografia. Nu e una interesanta, nu este una nemaintalnita, este povestea mea si asta imi e suficient. Deci va poftesc pe noua pagina! Daca veniti cu critici constructive, cu atat mai bine.

Dorina, spune ceva!

Post scurt. Ninge. Tare. De mult. Am fost sa-mi iau banii pe transport. Multi. M-am intors si m-am distrat. Ne-am distrat. Cu Dorina. Cum ne-am dat jos din autobuz, da-i si imbulgareste-te. Si am ras, si ne-am tavalit, am facut ingersi si ce se mai face iarna din zapada. Cul, nu? Ne-am imbracat in zapada de la atata rostogolit in omat. Dar nu conta. Daca distractie este, nimic nu mai conteste (ca sa iasa si rima).

Aa…am uitat sa mentionez de o chestie. Azi dimineata am iesit cu prichindeii din dotare la imbulgarit si la sanius. Ei nu se prea pricepeau sa arunce cu zapada dar erau buni ca tinte. Am rugat-o pe mama sa iasa sa ne filmeze si i-am dat un bulgare de zapada in arcada. Mi-a lasat camera in zapada. Am tipat amandoi. M-a facut scarba. Am facut-o si eu (da stiu, sunt cel mai mitocan copchil pe o raza de 10 000 km2, poate chiar mai mult). Am surprins cearta pe camera. Nu va arat videoclipul.

Am fost la Irinachi. Ne-a facut de mancare. Cartofi prajiti si legume mexicane. I-au iesit legumele alea. Si cartofii. In momentul acela orice ar fi fost bun .

Tot mai ninge. Urmeaza o noua partida de imbulgareala cu picii. Abia astept. La voi ninge? Pa!

Vocea stridenta din video este a fratelui meu. Enjoy!

Ciudatenii

Leapsa de la Xayide. Mersi “culva mica” )).

1. Nu ma pot abtine sa nu corectez pe cineva. De-asta ma cert eu cu mama cel mai mult.
2. Cand aveam vreo 7-8 ani am mancat salam cu frisca. Nu aveti halucinatii, ati citit bine ) Fiind infometat de maicamea, mintea mea flamanda si-a dat seama ca daca mananc salam cu frisca o sa-mi creasca muschii ca ai lui Popeye si voi putea nimici inamicul. Dar nu, n-a fost asta. Doar am descoprit ca noul fel de mancare gusta bine .
3. Ma plictisesc foarte repede de oameni. Daca azi te cred cea mai de treaba persoana & stuff, maine risti sa fii pe lista neagra, doar pentru ca m-am plictisit. Multe imi vin in minte cand sunt plictisit. Bine, nu de toata lumea.
4. Dorina ZICE ca, cateodata, inainte sa incep sa rad, pufai. Expir mai tot aerul din plamani, nu stiu de ce. Saaaau, este incercarea nereusita de a rade fals ))
5. Un lucru foarte ciudat la mine si al personele din cercul meu, este faptul ca avem un limbaj anume, niste gesturii tot anume, ceea ce, celor din afara li se poate parea foarte ciudat. Sunt atat de ciudate chestiile astea incat si noi ajungem sa radem de ele.
6. Ieri mi-am cumparat un laser pointer si m-am bucurat de el ca un copchil de 4 ani )). Si am terorizat-o pe Dorina cu el. Cul, nu?
7. As vrea sa ma transform in fum sau in apa. Sau in vultur.
8. Cant in ore. Si se face liniste. Si ma opresc.
9. Cand ma cert cu cineva casc foarte des. Cam din minut in minut. Si ma enervez!
10. Folosesc obsesiv anumite cuvinte. Aceste cuvinte se schimbaodata la vreo 2 saptamani.

Nu-s toate ciudateniile. Is doar cele care imi in minte acum. See ya!

Partieee!

Winter’s here! Si daca tot este aici, s-a decis sa intre si in blogosfera, facandu-si aparitia printr-o leapsa memorabila. Am furat de la Semafor una bucata lepsuta, care trebuie sa cuprinda cateva intamplari hazlii care s-au petrecut pe timpul misto-ului anotimp.

In fiecare, in timpul primei ninsori, ieseam cu mic, cu mare (pe bune) pe strada si saream ca bezmeticii cu limba scoasa pentru a prinde fulgii de zapada. Nebuni. A doua zi, tot cu mic si mare ieseam la sanius. Ne laudam fiecare cu saniile pe care le detineam, invidii luau fiinta, dar distractia nu se strica. Dar totusi, ne mai si bateam. Din cauza saniilor, normal )). Si se imparteau pumni, palme, bulgari de zapada, trante si toata suita. Si ne impacam apoi pentru ca asa fac copchii, nu? Pe langa partia de unde ne dadeam cu sania, mai faceam si un alunecus de gheata. Hardcore duuuuude! Fundurile noastre se ivineteau, coatele si soldurile la fel dar pentru noi nu insemna nimic. Momentan. Apropo de batai, Super Rae s-a enervat odata si i-a aruncat sania lu’ un vecin la 15 metri de unde era .

Cand zapada era mai mare, mergeam toti intr-o vale de la marginea satului. Acolo faceam trenuletul. Trebuie sa mentionez ca valea este foarte abrupta si atunci traieste senzatii tari! )) Pana jos ai timp sa-ti golesti plamanii tipand cat te tine corpul. Din fericire nu m-am accidentat niciodata in timp ce coboram. Tin minte ca intr-o vineri, dupa ce am venit de la scoala, ningea si am luat 2 vecini cu mine si am mers pe camp. Neavand nicio panta, ci doar niste galerii de vulpi si niste tufisuri, ne-am hotarat sa jucam “ascunsa”. Ce misto au fost momentele alea. 8-> Traiam momentul ca si cum cineva m-ar fi cautat sa ma omoare or something. Si cand ne gaseam reciproc, da-i si fugi pana la punctul unde trebuia sa “te scuipi”. Nu ne-am oprit chiar daca eram extenuati, inghetati etc. Am jucat pana la lasarea serii.

Intr-un an, au fost zapezi mari in sat la noi. Normal, toti am iesit la strada si ce credeti ca am facut cu zapada de pe marginea drumului? Am construit o casuta din nameti. Ce mistoooo! Toti eram atat de entuziasmati si fiecare ajuta cum putea. Dupa terminare, casa a servit drept fortareata contra inamicilor din tabara adversa. Pfff…ce nostalgie m-a trasnit. Tot in categoria constructiilor din zapada intra si oamenii de zapada. Noi nu ne incurcam cu prichindei, faceam mosi de 2 metri jumate inaltime. Il inaltam, il finisam si apoi il imbracam. Era atractia “turistica” de pe cateva strazi. Nici oamenii mari nu se dadeau in laturi de la aceasta joaca. In piata a fost inaltat un om de zapada de vreo 5 metri. Cate priviri si wow-uri a atras omul ala…epic.

Odata cu inaintarea in varsta pasiunea pentru iarna s-a…intensificat. Pot spune ca acest lucru se datoreaza si faptului ca in ultimii ani nu prea am mai avut zapada pe-aici, asa ca atunci cand se strangea mai multisoara  - party on the street! In clasa a 7-a si-a 8-a, in fiecare iarna, seara, cand ne intorceam de la scoala eu si Dorina ne opream pe o strada mai abrupta pe care treceam in drumul spre casa. Nici nu va imaginati cat entuziasm se putea gasi in noi: tipam, chiuiam, radeam in hohote. Panta nu era chiar dreapta si avea hopuri -> salturi foarte distractive in timpul coborarii. Chiar daca fundurile noastre erau aplatizate, noi radeam pe burta (chiar radeam pe burta). Doamna mama lu’ Dorina, stand putin mai intr-o parte de acea strada ne auzea chiotele & co, si o intreba pe Dorina de fiecare data cand ajungea acasa cine se tot opreste in vale de se da pe alunecus. Ea inghitea in sec si radea pe sub mustata. Si pe ce credeti ca ne dadeam? Pe geeeeenti! Asta vreo cateva zile, pana cand ne-am desteptat si am luat la noi pungi.

Anul trecut, suferind de dorul iernii, ne-am rugat de diriga sa mergem la patinoar, la Galati. Va dati seama ca dadeam pe afara de entuziasm – TOTI! Cand am ajuns acolo, de curios cum e sa te dai pe patine, am intrat primul. Siii…am mers cativa metri si buf. In mijlocul patinoarului. Am inceput sa rad isteric si am asteptat pe cineva sa vina sa ma ajute sa ma pun pe picioare. Si ca un quick learner ce sunt, in 10 minute mi-am dat seama care e treaba cu patinele si ghiciti cine a patinat incontinuu? Eeeeeu, si Irinachi si Laurachi. Ceilalti, mai greu. Sincer, mi-a parut rau pentru ei – sa se bucure atat de mult de toata chestia asta si sa nu poata sa o traiasca la maxim. Dar noi i-am ajutat si i-am luat cu noi in cateva ture de patinoar. Au mai si invatat si ei…s-au descurcat. A fost misto, foarte misto! Mai vreau, clar

E naspa ca nu prea mai ninge prin partea asta. Deci mi-am jurat ca daca, ninge suficient de mult pentru ca sania sa alunece, imi voi petrece MULT timp pe drum. Chiar nu ma doare ca am 16 ani si se uita lumea /:) la mine. Nu poti opri pe cineva sa se bucure de asa ceva. Ce placere mi-a facut scrierea acestui post. Mi-am adus aminte de vremurile frumoase din copilarie, de toate nazbatiile pe care le faceam. Frumos! Daca nu ati trait asemenea momente inseamna ca sunteti saraci. Daca toate amintirile s-ar intipari in creier si nu ar disparea cu trecerea timpului ar fi mai mult decat perfect. Leapsa merge la Xayide, Innie, Hubba Bubba, Diana si Haylie. See ya!